.
.
.
.
.

Liliana Chiaburu: „Ce mă inspiră când proiectez o casă sunt OMUL și LOCUL”

Articol in revista Click! pentru femei
http://www.clickpentrufemei.ro/Liliana-chiaburu-ce-ma-inspira-cand-proiectez-o-casa-sunt-omul-si-locul_0_13885.html


24 iunie 2014 | Irina Groza


În vremurile noastre, când tot mai mulţi îşi construiesc case din ce în ce mai mari şi mai pompoase, cu elemente cosmopolite şi adesea cu bani agonisiţi prin străinătate, există şi oameni care priveşte cu reţinere renunţarea la tradiţional.
Printre aceştia din urmă se numără şi Liliana Chiaburu,  arhitect de meserie şi iubitor al celui mai frumos stil arhitectural care ne reprezintă: stilul tradiţional românesc.
Am cunoscut-o pe doamna Liliana într-o dimineaţă însorită. M-a întâmpinat cu zâmbetul ei cald, iar pe chipul ei puteam citi liniştea.
Deşi mi-a mărturisit că-i este greu să vorbească despre sine, doamna arhitect şi-a început timid povestea printr-o relatare despre începuturile ei în lumea arhitecturii tradiţionale româneşti. A debutat printr-un proiect pe care l-a realizat pentru o persoană dragă sufletului ei, unde totul a fost diferit de ce făcuse până atunci. „Am vrut să fie un cadou, un loc în care să se regăsească. Atunci am descoperit că arhitectura românească îi dă voie omului să se simtă liber. De fapt, casele româneşti izvorăsc din personalitatea celor care o locuiesc“.
Aşa am descoperit că pe lângă detaliile tehnice care se învaţă la facultate, munca de arhitect presupune şi implicarea elementelor psihologice. Fiecărui om îi este destinată o casă, în funcţie de personalitate. Drept dovadă, mi-a spus că ceea ce o inspiră atunci când lucrează este omul şi locul. „O casă nu poate fi construită dacă nu-i cunoşti proprietarul. Eu mereu pun foarte multe întrebări înainte de a proiecta: cum vrea să se simtă în casă, ce şi-ar dori să facă în fiecare cameră, iar la final mă bucur când îmi spun că este casa pe care şi-au dorit-o”, povesteşte doamna arhitect. (citiți continuarea articolului dând clic pe link-ul de mai jos ”Aflați mai multe”)

Ce mai înseamnă astăzi arhitectura tradițională? - interviu cu arh. Liliana Chiaburu, 2013


Interviu publicat în 2013 pe site-ul Muntenia la pas

[... de o casă tradiţională nu te vei plictisi niciodată şi ea nu va deveni demodată niciodată pentru că se înscrie nu în modă, ci în tradiţie.] … [Nu sunt în nici un fel adepta arhitecturii pe care o numesc de factură etnografică care copiază întocmai casele vechi, detaliile, dimensiunile foarte mici ale ferestrelor, fără însă ca rezultatul să aibă acel firesc şi sinceritatea caselor vechi.] 
- interviu cu arh. Liliana Chiaburu -

Liliana Chiaburu (n. 1961) a absolvit Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” în 1986, iar între 1989 şi 1993 a lucrat în colectivul de arhitectură condus de arh. Şerban Niţulescu. A început să lucreze arhitectură tradiţională din 1992 împreuna cu arh. Nicolae Goga (1914 – 1995) şi cu arh. Anghel Marcu (1921 – 1998) la “Casa memorială arh. Constantin Joja” (1908 – 1991).

Liliana Chiaburu este preocupată de promovarea arhitecturii tradiţionale şi de modul în care aceasta poate corespunde locuirii actuale. Este convinsă că se pot găsi rezolvări contemporane inspirate din arhitectura tradiţională românească acceptabile sau, poate, chiar mai mult de atât. Pentru lucrări şi alte detalii puteţi vizita pagina de facebook “Case romanesti la comanda”.



Muntenia la pas: Cum vă raportaţi la tradiţie şi ce înseamnă, ce presupune ea pentru un arhitect?


Liliana Chiaburu: Pe scurt, ca arhitect am ales să mă aşez undeva în continuarea tradiţiei, sau mai exact să încerc să dezvolt forme ale arhitecturii tradiţionale. Dar totuşi, raportarea mea la tradiţie este una foarte personală. Am ajuns la această abordare atunci când la un moment dat a trebuit să proiectez o casă într-un peisaj rural pentru o persoană la care ţineam foarte mult. Aceasta a fost o mare şansă pentru mine pentru că am avut ocazia să-mi clarific ce doream să îi ofer acestui beneficiar drag: o casă care să-i aducă bucurie, să-l odihnească, să-i ofere perspectiva Paradisului. Desigur, am avut de la început gândul că ar trebui să-i fac o casă tradiţională, dar abia adâncind acest gând şi lucrând am învăţat ce virtuţi are arhitectura tradiţională românească, şi mă refer aici şi în tot parcursul interviului mai ales la arhitectura de sud, din Muntenia şi Oltenia. Am simţit „pe pielea mea”, desenând, desigur, ce înseamnă pridvorul, ce înseamnă umbra, ce înseamnă ritmul stâpilor de lemn, ce înseamnă greutatea acoperişului, elementele esenţiale ale arhitectururii tradiţionale româneşti. Şi mi-am dat seama că acestea sunt elemente ideale cu care poţi sculpta un spaţiu poetic. Mi-am dat seama, totodată, că am găsit răspunsul la întrebarea care mă frământa în mod constant de la începutul facultăţii: cum ar trebui să fie o arhitectură care să nu agreseze firea celui care-o locuieşte.

Pentru că în arhitectura tradiţională românească casa oferă privitorului nu o faţadă, un plin cu goluri, o coajă decorată sau nu, care oricât de frumos rezolvată este, rămâne un element de închidere, de separare, ci un spaţiu deschis delimitat pe o parte doar de stâlpi, o umbră ocrotitoare, un receptacul.

Spaţiul pridvorului este un spaţiu al libertăţii, consider eu, un spaţiu din care poţi domina lumea şi natura, este un spaţiu al „împăratului”. Dar este şi un spaţiu în care te poţi smeri, te poţi ascunde, sau pe care îl poţi dărui trecătorului sau celui care îţi intră în curte.

De atunci am încercat ca toate casele pe care le proiectez să le dezvolt în aceeaşi relaţie cu tradiţia şi în aceeaşi relaţie binevoitoare, de deschidere faţă de persoana clientului.


(citiți continuarea articolului dând clic pe link-ul de mai jos ”Aflați mai multe” )